Predictii pentru anul 2024

Ne apropiem cu pași repezi de 2024. Din punct de vedere numerologic, 2024 se reduce la cifra 8, ceea ce înseamnă că, anul ce vine fi plin de expansiune, creștere financiară dar si karma.
Vestea mai puțin bună este că nu toți ne vom bucura de reușite iar energia lui 8 ne va influența diferit pe fiecare, în functie de anul personal în care ne vom afla.

Cum aflăm anul personal? Adunăm ziua si luna în care ne-am născut plus anul 2024 până ajungem la o singură cifră între 1 și 9. Luăm exemplul meu:

9+8+2+0+2+4=25
2+5=7 (anul meu personal în 2024 este 7)

AN PERSONAL 1 – an favorabil noilor începuturi, benefic dacă dorești să intri intr-o relație serioasă, pentru căsătorie (dacă este în plan), se poate deschide o afacere, îți poți muta domiciliul. Toate oportunitățile apărute în acest an se vor raporta pe mai multi ani.

AN PERSONAL 2 – un an potrivit mai mult pentru odihnă, relaxare si dezvoltarea controlului asupra emoțiilor. Răbdarea este importantă în orice tip de activitate, relațiile cu prietenii se pot întări, se pot activa sau reactiva stări de frică, de nervozitate si tendința de izolare.

AN PERSONAL 3 – favorabil distracției și călătoriilor, succesului, exprimării artistice, nașterea unui copil. Dezvoltarea capacităților mentale ar trebui să fie pe primul plan în acest an, prin orice metode: participarea la cursuri, workshopuri, învățarea unei meserii, etc.

AN PERSONAL 4 – an solicitant mental, emoțional, fizic și material, chiar epuizant. În anul 4 trecem prin numeroase probe ce presupun pierderi, facem salturi de înțelepciune. Un an de muncă și reconstrucție, de reorganizare, de progres lent, de înfruntare a unor blocaje, de renunțare la o parte din noi pentru a crește într-o altă direcție.

AN PERSONAL 5 – an de libertate personală, cu dorință de aventură, an de instabilitate, favorabil educației, cercetării, comunicării, îndrăgostirii ( persoană sau hobby nou).

AN PERSONAL 6 – potrivit pentru activități creative care aduc împlinire, armonie și fericire. Sunt favorizate proiectele legate de casă, de mici amenajări. Este un an favorabil căsătoriei și maririi familiei cu noi membri. Există și un risc legat de excese de gelozie, de aceea posibil ca unele relații să se termine iar unele căsătorii să ajungă la divorț.

AN PERSONAL 7 – aici trebuie să reflectăm la ce s-a întâmplat în urmă cu 7 ani, respectiv anul 2017. An de retragere și izolare, de încetinire a ritmului vieții, de delimitare a spațiului personal, de introspecție și meditație, de specializare într-un anumit domeniu. Apar evenimente imprevizibile și câștiguri miraculoase.

AN PERSONAL 8- cine se află in anul personal 8 va avea succes pentru că este susținut de vibrația acestei cifre. Sunt favorizate investițiile, colaborările, creșterile salariale, vânzările și asumarea unor responsabilități. Pe partea negativă se pot ivi și pierderi financiare. Ceea ce se va întâmpla în acest an va fi tumultos, uneori derutant, dar folositor pentru ceea ce va urma.

AN PERSONAL 9 – an de incheiere a unui ciclu, de definitivare a unor capitole, de concretizare a unor planuri vechi, de închidere a unor activități și relații, fluctuații financiare. Există riscul exagerării în evaluarea unor situații, de aceea este necesar ca totul să fie bine cântărit și măsurat.

Lasă un răspuns