Vegeta este o combinație între experiența culinară și ingredientele sănătoase, un adaos universal pentru mâncăruri savuroase, de la mici gustări la festinuri, oferind preparatelor o aromă bogată, deplină.
Orice mâncare, fie că este exclusiv din legume sau cu carne, n-ar fi nici completă și nici suficient de gustoasă dacă nu ar primi atingerea magică a condimentelor și/sau ierburilor aromatice. Desigur, o tocană de legume va încânta simțurile dacă gustul ei va fi subliniat cu Vegeta Natur adaos universal pentru mâncăruri – un produs fără adaos de conservanți și monoglutamat de sodiu, fără gluten, adaos de arome și coloranți artificiali, cu un procent mai mare de legume, de 30% -, la fel cum și supa va atinge superlativul doar prin adăugarea de Vegeta Natur Găină.


Să nu uităm, însă, că orice preparat începe prin a fi asezonat cu… sare și piper. Aceasta este baza gătitului în bucătăriile din aproape orice colț al lumii. Ce diferă este modul în care se preferă folosirea lui: deja măcinat sau boabe care sunt măcinate strict în momentul gătirii. Indiferent de ce alegi, Vegeta te va satisface, fie cu Vegeta Maestro Piper negru boabe, fie cu Piper negru măcinat. Ah, și încă o mâncare de care aproape că am uitat: gulașul! Ei bine, ce-ar fi gulașul fără boia de ardei dulce, dulce afumată sau iute?! Uite: Vegeta Maestro Boia de ardei iute, Vegeta Natur Boia afumată dulce și Vegeta Maestro Boia de ardei iute! Dacă le sari din schemă, gulașul tău va avea o problemă…
-
Rochie DY Fashion midi imprimeu floral rosu cu guler ascutit si maneci bufante349,90 lei -
Rochie lunga maro de ocazie din tafta si paiete489,90 lei -
Compleu dama din viscoza bej cu pantalon si camasa cu funda in talie389,90 lei -
Camasa roz din modal cu buline si maneci scurte159,90 lei -
Rochie lila din vascoza cu volan la baza si maneci trei sferturi329,90 lei -
Compleu fucsia din vascoza cu bluza fara maneci si pantalon lejer359,90 lei -
Rochie de seara fucsia din voal peliculizat cu accesoriu pe umar589,90 lei -
Rochie lunga de ocazie din satin cu imprimeuri verzi649,90 lei -
Rochie midi bleu din poplin cu nasturi si curea in talie324,90 lei

