fbpx
Blog lifestyle

Prima Sarcina. Ziua in care Mos Nicolae nu a mai trecut pe la noi

prima sarcina

Probabil pana o sa ajung la finalul acestui articol poate gasesc si un titlu pentru el.

O sa incep asa: Buna, sunt Dora (sunt prezenta aici din 2013, unii dintre voi chiar ma stiu), am 28 de ani, sunt casatorita de aproape 3 ani, iar de curand am pierdut prima sarcina. Da, cred ca probabil este nevoie sa mai scriu fraza asta de inca 1000 de ori ca sa ma pot, cat de cat, obisnui cu gandul.

Am ales sa spun public ceea ce mi s-a intamplat pentru ca, doar in felul asta, citind si recitind ceea ce am scris, pot sa realizez ca totul este cat se poate de real.

Impreuna cu sotul meu, am hotarat ca este momentul sa avem un bebelus. Lucru care s-a si intamplat foarte rapid. Parca ma si vad, 14 noiembrie, dimineata. Am asteptat sa plece Ionut la munca dupa care am fugit repede in baie si mi-am facut testul. Pozitiv. Cele 2 liniute roz erau exact in fata mea cat se puteau de clare. In momentul ala am pornit singura intr-un plans de teama si de bucurie in acelasi timp. I-am scris, si ca sa ii arat si dovada, i-am trimis si poza. Cred ca, acel moment, a fost unul dintre cele mai frumoase experiente pentru noi.

Ne-am dorit si s-a intamplat foarte rapid. Cat de norocosi sa fim? Pentru ca lucrul acesta se intamplase intr-o joi, luni seara am ajuns la medic ca sa ni se confirme. Da, acel punct mic era acolo. Insarcinata in 5 saptamani si 2 zile. Sarcina parea ok, pozitionata unde trebuie, asa ca ramasese sa ne vedem saptamanal ca sa vedem cum evolueaza.

Pentru ca acum era totul foarte clar: testul pozitiv+confirmarea de la medic, am dat vestea mai departe, incepand cu parintii nostri. Of, ce s-au mai bucurat..Cred ca o sa imi ia ceva pana termin de scris.. Ma mai opresc putin sa mai trag niste aer in piept.

Bun, cred ca este momentul sa derulam putin mai repede lucrurile. La o saptamana de la confirmare, in saptamana 6 de sarcina, am fost iar la un control. Intr-o joi seara. Nu stiu ce a fost in capul meu, insa imi uitasem acasa dosarul cu prima ecografie si cu ce suplimente imi spusese medicul sa imi mai iau. La ecografie, punctul meu era mai mare. Era deja un saculet de 1 cm. Nimic in interior, insa. Daca medicul nu ne-a zis nimic, nici noi nu am intrebat si am mers pe ideea ca suntem ok. Nu de alta, insa mi s-a zis ca sunt ok. Asa ca, a ramas sa ne vedem data viitoare.

Ok, am intrat si in saptamana 7 de sarcina. Ma simteam foarte bine. Am ajuns iarasi la control impreuna cu sotul meu. Plina de energie, inainte sa intram in cabinet ii povesteam lui Ionut ce zi interesanta si productiva avusesem la munca. Bun, am fost strigati, ne-am asezat pe scaun, am vorbit putin, dupa care s-a facut momentul sa vedem cum mai evolueaza sarcina.

„Din pacate nu am o veste buna! Embrionul nu s-a format, este ceea ce numim noi sarcina cu ou clar. Deja a coborat putin in uter” – Astea, au fost niste cuvinte pe care nu am cum sa le uit prea usor sau prea curand. Nu vreti sa stiti ca mie in momentul ala mi-a fugit pamantul de sub picioare si incepusem sa plang isteric. Nu-mi doream in momentul ala decat sa fug de acolo sau sa ma trezeasca cineva. Era real? Era vina mea? Visam? Cum? Ce? Si mai important, DE CE??

In timp ce imi prescria tratamentul de eliminare a sarcinii, incerca sa imi explice faptul ca ceea ce mi s-a intamplat, era ceva ce se intampla la 80% dintre femei. Nu era vina nimanui. Pur si simplu nu s-a dezvoltat. Sarcina cu ou clar, fara embrion, este mai exact o sarcina falsa. Si o gluma proasta in medicina. Pentru ca testul de sarcina iese pozitiv, analizele arata ca esti insarcinata, ai simptome de sarcina, dar in acelasi timp mai exact nu esti insarcinata.

In momentul in care am ramas insarcinata, am incercat sa nu citesc prea multe lucruri pe internet. Stiam ca primul trimestru este critic pentru fiecare mamica in parte pentru ca rata avorturilor spontane este cea mai mare. Insa in cazul meu a fost cu totul altceva. A fost si nu a fost in acelasi timp. Si sincer de lucrul asta, nici nu mai auzisem…

6 Decembrie, a fost cea mai dureroasa zi pentru noi. Poate ca mai mult pentru mine, decat pentru sotul meu. A fost ziua in care Mos Nicolae nu a mai venit. A plecat. Noptile au fost cele mai critice pentru ca atunci era momentul perfect in care gandurile mele o luau razna. Tratamentul de eliminare a sarcinii (si nu o sa dezvolt in ce a constant) nu a durut foarte tare, pentru ca mai tare m-a durut sufletul.

Incerc acum sa imi revin si sa imi ocup timpul facand chestii. Mi-am luat 2 zile liber de la munca si cred ca e mai mult decat suficient. Durerea exista si persista. Cred ca toti pierdem mai devreme sau mai tarziu cate ceva. In cazul meu, a fost o sarcina care a aparut rapid si care a disparut la fel. Este destul de greu pentru ca am foarte multe intrebari fara raspuns. Si pentru ca am avut parte de un final la care nu m-am asteptat si pe care trebuie sa il accept..

Am un ursulet pe care l-am cumparat cu o saptamana inainte sa aflu ca sunt insarcinata. Am vrut sa fie prima jucarie. Am o lista intreaga cu ce trebuie cumparat pentru un nou nascut. Am cumparate cateva haine mai lejere, care sa imi fie ok si cand o sa mai creasca burta. Am o intalnire programata la Regina Maria pentru nastere. Am cateva lucruri, pe care pentru moment trebuie sa le pun deoparte. Pentru ca nu a fost sa fie.

Sunt foarte multe ganduri care imi trec prin minte. Si ceea ce s-a intamplat, categoric ne-a marcat. Insa, nu vrem sa ne dam batuti si speram ca foarte curand sa ne bucuram iarasi. De ceva real. Daca mi-e teama? Normal..Acum mai mult ca niciodata..

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: