fbpx
Blog noutati

Cumpărăturile din Supermarket Online Carrefour, acum prin BRINGO

Cumpărăturile din Supermarket Online Carrefour, acum prin BRINGO

Carrefour continuă să își adapteze serviciile de e-commerce pentru a oferi consumatorilor cea mai bună experiență de cumpărături online, rapidă, personală și cu acoperire națională.

Astfel, din 1 septembrie, Carrefour Supermarket Online se mută în BRINGO, locul unde clienții pot comanda produse din magazinele fizice (hipermarket și supermarket), la aceleași prețuri și calitate cu care sunt deja obișnuiți, la viteza BRINGO, în 90 de minute.

Prin acest demers, Carrefour România continuă consolidarea platformelor de e-commerce și își amplifică parteneriatul cu BRINGO. În acest fel, compania asigură consumatorilor o experiență unitară de cumpărături, un serviciu cu acoperire națională, personal și rapid, de livrare în 90 de minute, respectiv în 3 ore cu ridicare din magazin (prin Click & Collect), produse la prețul din magazinele fizice și shopping asistat.

Un personal shopper se ocupă de întreaga listă de cumpărături, alege cu grijă produsele dorite și comunică în timp real cu cel care plasează comanda, oferindu-i recomandări, sugestii sau posibilitatea adăugării unor noi produse în coș, la solicitarea clientului.

Astfel, consumatorii își pot face cumpărăturile zilnice accesând magazinele Carrefour din aplicația BRINGO, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, sau din secțiunea Super BRINGO Market, de pe portalul carrefour.ro (secțiune inițial denumită Supermarket Online).

Ei au posibilitatea de a alege din peste 50.000 de produse, precum fructe și legume, conserve, lichide, produse de băcănie, lactate, carne, înghețată și alte produse congelate, produse pentru curățenie și îngrijire personală, precum și multe altele.

Prin toate inițiativele sale, Carrefour România își întărește modelul omnicanal și câștigă timp pentru client, printr-o rețea interconectată de retail, care azi cuprinde peste 360 de magazine cu formate diverse, serviciul integrat Casa Ta – Self Service, aplicația Carrefour și platforme de shopping online cu servicii de livrare personalizată. Astfel, Carrefour își duce mai departe ambiția de a susține consumatorii români în tranziția către o alimentație sănătoasă, bazată pe produse de calitate la prețuri accesibile, pe care clienții și le pot cumpăra după regulile lor, atât offline, cât și online.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: