fbpx

Cu Vegeta cine gătește, de ea se îndrăgostește!



Toată luna aceasta în aer plutește dragostea. Fie că este importată, fie că este românească, de-a noastră. Și poate tocmai pentru că românii au inimi mari și iubesc pătimaș, sărbătorim de două ori în aceeași lună cel mai frumos, mai curat și mai înălțător sentiment. Așa că sunt bineveniți și Valentinul, și Dragobetele.


Dragostea și-a adjudecat culoarea care să o reprezinte: roșu. Culoarea inimii și a sângelui, a căldurii care cuprinde toate simțurile. Așa cum o ciorbă sau o supă din care se ridică aburii îmbietori te încălzesc într-o zi geroasă de februarie.


Dragostea trece prin stomac, se știe, și poartă cu ea și grija de a oferi celor dragi, la masă, tot ce e mai gustos și mai sănătos. E tot dragoste, dar într-o altă formă. Este împletită cu bucuria prânzului servit împreună, toți laolaltă și cu tihna de la sfârșitul unei zile.
Alegerea între supă și ciorbă ține de gustul fiecăruia. Supele sunt preferate în general de copii – rodul dragostei, nu-i așa?! – și de adepții gustului mai… dulceag, iar ciorbele sunt favoritele celor care sunt prieteni cu gustul acru. De zeamă de varză sau borș. De borș Vegeta! La alegere, după pofte și gusturi! Vegeta Borș Original cu gustul desăvârșit al ciorbelor tradiționale românești, Vegeta Borș cu Legume pentru un regal al gustului, Vegeta Borș cu Verdețuri cu gustul său fresh și autentic, sau cu acea catifelată savoare din Vegeta Borș cu Smântână.
Te provocăm să fii masterchef în propria bucătărie și să prepari un borș oltenesc și o tocană moldovenească într-un mod economic, folosind pentru amândouă o singură găină.

Borș oltenesc de găină

Ai nevoie de: aripile și spinarea de la găină, doi morcovi, o rădăcină de păstârnac, o rădăcină de pătrunjel, o jumătate de țelină, o ceapă, un cartof, o cutie de roșii în bulion, un ou, o legătură de leuștean, un plic de Vegeta Borș Original, două cuiburi de fidea.


Mod de preparare


Se pun într-o oală 4 litri de apă la fiert și când clocotește se adaugă carnea. După ce aceasta a fiert, se adaugă legumele tocate cubulețe. Când sunt fierte și legumele, se adaugă roșiile în bulion tocate mărunt, cu tot cu sucul lor din cutie. Se lasă să fiarbă cam 10 minute și se adaugă fideaua și borșul. După alte 5 minute se oprește focul și se pune oul bătut bine și leușteanul tocat și se acoperă oala cu un capac.

Tocană moldovenească de găină

Ai nevoie de: pieptul și pulpele de la găină, 2 cepe, un morcov, un dovlecel, o vânătă doi ardei grași, o cutie de roșii cuburi în suc, doi ardei iuți, 2 căței de usturoi, 300 g orez cu bobul lung, o frunză de dafin, un plic de Vegeta Gust de Găină, câte o legătură de mărar și pătrunjel.


Mod de preparare


Pieptul tăiat în bucăți și pulpele se pun la prăjit, la foc iute, să se rumenească foarte ușor. Bucățile prăjite se așează într-o tavă și deasupra lor legumele tăiate cuburi și frunza de dafin. Se pune apă cât să acopere totul și se dă la cuptor, la foc mic, timp de circa două ore. Se amestecă din când în când. Când carnea este aproape gata se adaugă orezul spălat, usturoiul și se presară Vegeta. Se mai dă la cuptor până se umflă orezul. La final se adaugă mărarul și pătrunjelul tocate mărunt.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: