fbpx
Blog

Bucătarim împreună cu Baneasa

Fani paste? Sau poate nu am pus întrebarea corect: exista cineva care nu iubește pastele?

Delicioase, cu diferite sosuri, forme și texturi! Un produs cu care, după părerea mea, nu ai cum sa dai greș în bucătărie. Poți inventa diferite sosuri delicioase sau, dacă nu crezi ca te pricepi, exista atâtea rețete pe internet pe care le poti face cu ușurință!

Când eram mica, adoram rețeta simpla a mamei mele de spaghetti. Erau doar cu sos de roșii și ceapa. Îmi plăceau atât de mult, încât le devoram și cu pâine pentru ca aveam impresia ca nu ma mai saturam! Da, da, puteți râde, exact cu pâine! 🤣

Mai târziu, nefiind prietena cu gătitul, îmi făceam spaghetti simpli cu Ketchup. Banal, atât ma pricepeam, dar eram mulțumită.

În timp, exersând, sau mai bine zis de nevoie, am căpătat câteva abilități în bucătărie. Chiar în acest weekend am ales sa fac Fusilli grâu dur Băneasa cu sos de ardei copți.

Știu, arata bine, au ieșit gustoase și va las imediat și reteta:

300 grame paste Fusilli Baneasa

5 ardei copti

3 căței de usturoi

40 ml ulei de masline

Busuioc, oregano, sare, piper și boia dulce după gust

Am început prin a pune pastele la fiert. Separat, am mixat ardeii copți (eu am cumpărat la borcan în oțet și i-am clătit și lăsat la scurs), cu 3 căței de usturoi, ulei, busuioc, oregano, boia dulce, sare și piper.

Sosul obținut l-am pus într-o tigaie încăpătoare cu 40 ml apa de la paste și l-am lăsat sa fiarbă puțin. La final am adăugat și pastele, am amestecat ușor și gata mâncarea.

Pentru gust am adăugat la final și parmezan.

Familia mea este fan paste Băneasa și chiar și soțul meu are propria lui rețeta. Oricum de mult m-aș pricepe eu în bucătărie, pastele lui mi se par mereu mai delicioase.

Lui ii place sa folosească paste penne rigate iar în sosul făcut adaugă ciuperci, morcovi și ardei. Nu am o poza și cu farfuria lui, dar trebuie sa ma credeți pe cuvânt când va spun ca iese ceva nemaipomenit de gustos!

As vrea, în încheiere, sa va las o rețeta și pentru bebeluși pe care al meu băiețel o devora.

Gustul Băneasa este de neegalat iar pentru sosul lui foloseam 4 bucăți de broccoli congelat, 1 morcov, o jumătate de ceapa și o jumătate de ardei gras. Le puneam la abur pentru 20 de minute, apoi le mixam cu o lingura de ulei de măsline, piper, pătrunjel iar la final adăugam și puțin parmezan.

Verde se făcea toată fața de la sos iar pastele le savura cu placere!

Băneasa este unul dintre cele mai apreciate nume în domeniul morăritului și producției de paste făinoase, cu o istorie de peste 3 decenii. De mai bine de 15 ani sunt lideri pe piața românească a pastelor făinoase, fabrica Băneasa fiind cel mai mare și mai modern producător de paste din România și întreaga zonă a Balcanilor. Cu o capacitate de producție anuală instalată de peste 25.000 tone de paste, Băneasa se numără și printre cele mai puternice fabrici din întreaga Europa Centrală și de Est.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: