Academia Startline te invata sa te machiezi!


Articol dedicat iubitoarelor de machiaje, celor care isi doresc o cariera in acest domeniu, dar si celor fara pic de experienta.

Eu sunt proaspat absolventa a Academiei Startline, pe 02.03.2014 mi-am sustinut si examenul pe care l-am trecut cu brio. In curand merg sa-mi ridic si diploma :).

Cum am ajuns sa invat la Startline? Din intamplare! Am avut o perioada in viata mea in care nu m-am regasit la facultatea aleasa, iar apoi la locul de munca. Pasiunea pentru machiaj o am de mica, insa acum am inceput si s-o dezvolt. Am urmat cursul acesta pentru ca imi doresc o cariera in domeniu si, mi-am dat seama ca atunci cand fac asta, nu simt ca muncesc ci ca ma relaxez. Abia acum am inteles zicala: „Fa ceea ce-ti place si nu va fi nevoie sa muncesti.”

La Academia Startline mi-a placut in primul rand de doamna ce avea sa-mi devina trainer, Gina. O femeie zambitoare, calda, placuta, exact ca o mama. Desi venisem destul de optimista in ceea ce ma priveste, la cursuri doamna Gina m-a incurajat si mai mult.

Programa a fost si este destul de lejera. Am invatat foarte multe lucruri, de la ingrijirea zilnica a tenului pana la finalizarea unui machiaj perfect, multe trucuri, pe care o sa le aplic si eu pe viitor. Aici mi-am dezvoltat si mai mult dorinta de a face ceva in viata si de a face ceva cu visul meu.

Am avut colege tare de gasca care deja imi lipsesc. Au fost persoane care nu stiau sa se machieze dar pana la finalul cursului au invatat sa faca asta.

Daca si tu esti la fel de pasionata ca si mine si ai nevoie de un trainer bun si de o scoala buna, atunci te invit sa faci cursuri la Academia Startline.

Ai incredere in tine si fa din pasiunea ta, un vis implinit!

Mai jos va atasez mai multe informatii.

Tematica:
Cursul are ca scop formarea competentelor de baza specifice profesiei de make-up artist.
Se bazeaza pe cunostinte teoretice si pe practica sub indrumarea trainerilor specializati in make-up si ingrijirea tenului.Este un curs care urmareste ca, odata cu primirea diplomei, cursantul sa poata practica – fie ca angajat, fie ca liber profesionist, pe parcursul cursului lucrand efectiv pentru formarea primei baze de clienti.De asemenea, este un curs ideal pentru cei care doresc sa invete corect tehnici de make-up pentru propriul machiaj:
Cursul se adreseaza mai ales incepatorilor. 

Care sunt continuturile?MODULUL I :a. Teorie (seminar nr. 1):Reguli de etica si igienaIngrijirea corecta a tenului:

·         Structura pielii

·         Factorii care influenteaza sanatatea pielii

·         Tipuri de ten: identificare si nevoi specifice

·         Etapele ingrijirii zilnice a tenului

·         Ingrijirea periodica a tenului

Anatomia estetica a capului

·         Sistemul muscular

·         Tehnici de autoingrijire a tenului

Textura produselorTrusa personalaTrusa profesionalaPregatirea tenului pentru machiaj (tehnici de aplicare a produselor)b. Practica 1
MODULUL II :a. Teorie (seminar nr. 2):Pregatirea corecta a bazei de machiaj (Alegerea instrumentelor, Alegerea fondului de ten, Corectarea defectelor, Acoperirea cearcanelor, Fixarea fondului de ten, Machiajul de tip Camouflage pentru corecturi speciale)Teoria culorilorArmonii: machiaj – culoare par, machiaj- culoare ten, machiaj ochiMachiajul ochilor ( Conturul ochilor, Formele ochilor, Tehnici de corectare si modificare a formei ochilor, Lumini si umbre ale pleoapei, Trasarea corecta a conturului ochilor folosind produse cu diferite texturi, Aplicarea bazei de gene si a rimelului, Aplicarea tusului, Alegerea fardurilor si a culorilor.)Machiajul buzelor ( Conturul buzelor, Selectia si aplicarea culorilor, Corectarea buzelor, Lumini si umbre ale buzelor, Greseli )Machiajul de zi ( Caracteristici si tehnici de realizare)Trusa profesionalab. Practica 2.
MODULUL IIIa. Teorie(seminar nr. 3):Tehnici de demachiere si aplicare a produselor de cosmetica colorata pe clientStructura fetei (simetrie, reguli clasice, terminologie specifica)Proportiile faciale ideale
Abateri de la fata ideala si corectii care se fac la machiaj:

·         Corectia formei fetei

·         Corectia nasului

·         Corectia fruntii

·         Corectia buzelor

Machiajul de ocazie/seara ( Caracteristici si tehnici de realizare)Machiajul pentru ochelari ( corectie si alegerea machiajului in functie de dioptrii si rame)Cum sa obtii venituri pe baza diplomei de Make-up artistPractica 3:
Cine sustine cursul?Acest curs este sustinut de Gina Stefanoaia, lector al Academiei de Cosmetica si Make-up Startline, cu specializare make-up, cosmetica si trainer 
Unde se desfasoara? Sala de training Fresh Club, Str. Panu Anastasie nr. 50, Sector 3, Bucuresti

Cum se desfasoara?
3 intalniri tip seminar (min. 4 ore/fiecare intalnire) pentru teorie si demonstratii3 intalniri pentru practicaNr. total de intalniri/activitati de-a lungul cursului: 6 .Furnizare materiale informatii (continuturi, manual) si asistenta on-line.

Cand? 
Grupe in timpul saptamanii sau in week-end.

Investitia: 
Taxa de curs si taxa de examinare: Scrie-mi de ce doresti sa participi la acest curs si vei primi o oferta speciala (cu reduceri semnificative!!) Trimite pe adresa ginastefanoaia@yahoo.com
Formarea grupelor:Grupele se formeaza in baza solicitarilor pentru grupa de week-end sau pentru grupe in timpul saptamanii.
Conditii de inscriere la examen in vederea obtinerii diplomei:
Prezenta  la toate intalnirile (seminarii si practica)Minim 18 ani Minim studii medii. Plata taxei de curs si plata taxei de examinareCompletarea fisei de inscriere Realizarea portofoliului personal: minim 20 machiajeActe necesare la inscriere: fisa de inscriere completata, copii dupa buletin de identitate, certificat de nastere si de casatorie(daca e cazul), diploma de studii si adeverinta de la medicul de familie cu mentiunea: „Apt pentru cursul de machior, nu are probleme neurologice, dermatologice, pulmonare sau boli transmisibile”

Atentie!Grupele sunt formate doar din cate 6 cursanti iar locurile se ocupa repede. De aceea e important sa soliciti cat mai curand toate informatiile necesare si, daca ti se pare solutia potrivita, sa te inscrii!
CONTACT:

www.infostartline.blogspot.com

www.facebook.com/AcademiaStartline

ginastefanoaia@yahoo.com

0785 84 66 84

Anunțuri

Un gând despre &8222;Academia Startline te invata sa te machiezi!&8221;

  1. Pingback: Curs basic Make-up Bucuresti: Cum sa te machiezi corect, pas cu pas! | Academia Startline

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s